Jose Peseiro a transmis un mesaj la adresa fanilor giuleșteni într-o conferință de presă ce a avut loc astăzi. Portughezul a rugat fanii alb-vișiniilor să nu îi mai înjure pe jucători, ci să-i susțină din toată inima.
Suporterii s-au apucat să îl înjure pe Jose Peseiro și pe unii dintre jucători la meciul de aseară contra Petrolului, iar acesta nu este unicul meci în care s-a întâmplat.
"Înțeleg că sunteți supărați, dar asta nu înseamnă că trebuie să jigniți jucătorii. Suntem într-o situație foarte dificilă și ei nu au nevoie să audă aceste injurii când intră pe teren. Cei străini poate că nu înțeleg, însă această situație nu cred că va mai dura mult, iar cei români se simt prost, pentru că sunt loviți în mândria lor! Vă rog să nu mai faceți astfel de scandări, pentru că jucătorii își pierd concentrarea și nu mai pot evolua la capacitate maximă. Plus că se crează o atmosferă proastă", a transmis Peseiro fanilor.
Fostul secund al Real-ului a încheiat categoric mesajul, cerând sprijinul necondiționat al suporterilor, pentru a-i fi echipei mai ușor să iasă din criză. "Este un moment prost și avem nevoie de susținerea voastră. Pentru voi jucăm, pentru voi luptăm și nu vă cer decât să ne susțineți!"
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER